 |
|
|
|
|
|
În anii 1880, aluminiul era un metal semi-preţios, mai rar chiar decât argintul. Producţia totală de aluminiu a Statelor Unite era, în 1884, de 125 de livre.
La Colegiul Oberlin din Ohio, profesorul Frank Jewett a arătat studenţilor săi de la chimie o bucată mică de aluminiu, spunându-le că oricine va descoperi o metodă economică de a produce acest metal va deveni un om bogat.
Unul dintre acei studenţi, Charles Martin Hall, făcea experienţe cu minerale încă de la vârsta de 12 ani, transformând şopronul din spatele casei într-un laborator rudimentar.
După absolvirea facultăţii, acesta şi-a continuat experienţele în şopron. A aflat cum poate obţine oxid de aluminiu – alumină – şi şi-a construit propriul creuzet cu baie cu criolit, care conţinea alumină; a trecut apoi prin aceasta un curent electric.
Un început istoric
Rezultatul a fost o masă solidificată pe care a lăsat-o să se răcească şi pe care a sfărâmat-o cu ciocanul. A obţinut astfel mai multe granule de aluminiu pur.
Era o descoperire remarcabilă. Dar pentru a o duce mai departe, Hall avea nevoie de bani. A găsit sprijin financiar lângă Pittsburgh - un grup de şase industriaşi conduşi de Alfred E. Hunt.
Aceşti întreprinzători au înfiinţat compania Pittsburgh Reduction Company şi au construit o mică fabrică în zona numită în prezent Districtul Strip al oraşului Pittsburgh. De Ziua Recunoştinţei, în 1888, Hall şi primul său angajat, Arthur Vining Davis, au produs pentru prima dată aluminiul de uz comercial, utilizând tehnologia inventată de Hall.
Metal fără piaţă de desfacere
La scurt timp lingourile se adunau, însă unde erau clienţii? Industriaşii aveau rezerve în privinţa utilizării unui metal nou. Pentru a deschide drumul, Davis a început să fabrice câteva produse, începând cu un ceainic din aluminiu.
Între timp, Hall a adus îmbunătăţiri procesului de producţie şi a început să fabrice aliaje. A reuşit astfel să reducă preţul aluminiului, de la 4.86 dolari livra, în 1888, la 78 cenţi, în 1893.
Afacerea a prosperat, şi gama produselor din aluminiu a inclus foarte curând ustensile de gătit, folii, cabluri electrice, caroserii pentru maşini şi părţi componente ale motoarelor utilizate de fraţii Wright în primul zbor, de la Kitty Hawk.
Era timpul pentru alegerea unui nou nume
În 1907, compania se extinsese, incluzând mine de bauxită în Arkansas, o rafinărie în Illinois şi trei centre de topire a aluminiului în New York şi Canada. Proprietarii i-au schimbat numele într-unul mai potrivit – Aluminum Company of America. Mai târziu, când compania se extindea deja la nivel global, ţi-a schimbat denumirea în Alcoa Inc.
La sfârşitul anilor 1930, o livră de aluminiu costa 20 cenţi, şi compania cunoştea mai mult de 2000 de utilizări pentru produsele sale.
A urmat al Doilea Război Mondial. Cererea de aluminiu s-a dublat, ca şi producţia Alcoa. Însă o mare parte din noua capacitate de producţie era finanţată de guvernul federal, şi după război aceste fabrici au fost vândute unor companii concurente.
Strategii de schimbare
În ultimii ani, industria s-a dezvoltat foarte puternic. Pe măsură ce competiţia a devenit tot mai acerbă, Alcoa a reacţionat lărgindu-şi baza tehnologică, perfecţionând procesele de fabricare, minimizând costurile, mărind liniile de producţie, operaţiunile globale şi de piaţă şi dezvoltând o bază mondială de resurse naturale fără precedent.
Spre sfârşitul de secol, Alcoa a devenit o prezenţă notabilă în plan global, prin dezvoltarea internă, parteneriatele cu multe dintre ţările lumii şi achiziţii de importanţă majoră în Europa şi Statele Unite.
Aluminiul a devenit materialul preferat pentru ambalaje, pentru noua generaţie de aeronave şi automobile şi pentru mii de produse moderne care acum sunt mai rezistente, mai sigure, mai uşoare, mai uşor de reciclat şi care consumă mai puţin.
Totul s-a schimbat, cu excepţia unui singur lucru: Din prima zi şi până în prezent, Alcoa a rămas un lider mondial în producţia de aluminiu.
|
|
|
|
|
|
